Ruxandraaaaaaaaaaaaaaaa

Fiecare zi e in continuare un ocean de posibilitati pe care prefer sa le ignor stiind prea bine cum si unde duc. Nu mai am nici o tresarire la zambetele strainilor. Poate pentru ca sufletul meu e gol. Sau plin de altcineva. Prost moment mi-am ales sa fiu melodramatica.
Aveam dreptate cand spuneam ca e mai bine sa te indragostesti de clipe, doare mai putin. M-am contrazis singura, cu ochii inchisi, m-am jucat cu destinul uitand ca nici macar nu cred n el, mi-am contrazis toate temerile sperand ca, intr-o singura clipa un singur om imi poate oferi toate raspunsurile. Nu am stiut poate, sa pun intrebarile potrivite.

Despre sentimente nu ma incumet sa vorbesc prea mult, ce-i drept in ultima vreme, absolut tot ce tine de sentimente a inceput sa ma paraseasca. Si ma complac .
Am decis sa-mi servesc, bland dar ironic, concluzia pe care o asteptam: nu cred ca-mi mai place cine sunt. Cine am devenit. De fapt, nu stiu cum ma suport 24 de ore pe zi, cand stiu ca mi-am pierdut mirosul de copil o data  cu ultimele urme de inocenta, cand stiu ca nu mai fac nimic far sa urmaresc ceva, ca traiesc dupa sintagme ermetice ce nu-mi apartin, ci traiesc scriind despre cum imi vand sufletul, zi de zi, pe nimic. Poate vreau doar sa mor incet, pe dinauntru, sau poate am murit deja, ca intr-un scenariu repetat de sute de ori inainte,  in singurul adevar pe care as putea sa-l recunosc: fuga de mine. In singurul adevar pe care nu-l voi putea accepta vreodata: I was just another.

M-am saturat sa alerg in cercuri prin jurnale, incercand sa-mi dau seama cine vreau sa fiu. Exista o vreme cand visele nu-ti mai sunt de ajuns, trebuie doar sa fii.